Cititul se învață!

Oferă-i copilului tău, împreună cu reușitele școlare, și plăcerea
de a citi și dragostea de cărți pentru toată viața!

"De fiecare dată număr câte zile, ore, minute, secunde mai sunt până la literatură...

De multe ori când auzi LITERATURĂ, te gândești la alte teme. Nu!

Când o ai pe Ana ca profesor, temele, lecțiile suplimentare, orele în plus de stat la birou într-o cameră

devin o joacă.

Ana mă face să privesc o parte pe care până acum nu am explorat-o.

Ca și cum ai găsi, după o cascadă, o lume a dinozaurilor vorbitori de germană, engleză, greacă,

spaniolă, japoneză și limba romană. Serios!"

Eric (clasa a V-a)

Argument

 

GOBUKI – KidsBookClub este un proiect de suflet, a cărui poveste începe în 2009, odată cu Atelierele de lectură pentru copii. Dar Atelierele, așa cum se desfășoară acum, sunt rezultatul a vreo alți 11 ani de încercări, proiecte, experimente, pregătire, cercetare, dar mai ales multă multă muncă.

 

Tot ce mi-am dorit în acești ani este să găsesc o cale, o metodă prin care să-i fac pe copii să citească. Să le dezvălui cărțile ca pe o parte vieții lor, să-i fac să le accepte ca pe ceva normal și firesc, sperând că nu-i va mai chinui atât de mult cititul atunci când acesta va avea și statut de obligativitate (lecturile și bibliografia școlară).

 

Încerc să le trezesc chiar pasiunea lecturii copiilor și dorința de a scrie acelora care au și înclinațiile și abilitățile necesare. (Prin citit înțelegând aici lectura, nu învățarea alfabetului și descifrarea cuvintelor.)

 

Așa că am simțit nevoia să le ofer copiilor un loc, un mediu unde să li se cultive nevoia de lectură, un loc unde să li se predea pe înțelesul lor și sistematic lectura. Să li se deschidă și descifreze universul ficțional cu toată fascinanta și neegalata lui bogăție și frumusețe. Să înțeleagă de fapt ce este literatura.

 

Citește mai departe...

Bulevardul Dimitrie Cantemir nr. 18, bloc 7, scara 5, ap. 129, interfon 129

Telefon: 0723 163 634     E-mail: office@ copiiicitesc.ro

 

© 2015 Gobuki